Transferul lui Florinel Coman la Stuttgart, în impas! Verdictul românului care a avut Bundesliga la picioare: „De aia nu l-a luat nimeni până acum”
S-a tot vorbit despre posibilitatea ca Florinel Coman să prindă un transfer la VfB Stuttgart.
Un român care a făcut furori în Germania știe de ce starul celor de la FCSB nu a mai ajuns în Bundesliga.
Transferul lui Florinel Coman la Stuttgart, în impas! Verdictul românului care a avut Bundesliga la picioare: „De aia nu l-a luat nimeni până acum”
În ciuda zvonurilor cum că Florinel Coman ar putea ajunge la Stuttgart, „Mbappe de România” nu a mai prins transferul în Bundesliga și a rămas la FCSB. Marcel Răducanu știe de ce starul roș-albaștrilor nu a mai ajuns în Germania.
Fostul jucător al Borussiei Dortmund crede că marea problemă a lui Florinel Coman este că la națională nu e nici pe aproape la fel de bun ca la echipa de club.
„E pe val în Superliga. Omul numărul unu al Stelei (n. red. FCSB). Dar când vine la națională e foarte discret.
Internațional văd că nu convinge și asta explică și de ce nu s-a transferat până acum într-un campionat puternic al Europei”, a declarat Marcel Răducanu pentru GSP.
Ce a spus Florinel Coman după România – Irlanda de Nord 1-1
Florinel Coman a catalogat amicalul cu Irlanda de Nord, scor 1-1, ca fiind un meci nereușit făcut de naționala României.
„Un meci nereușit. O echipă grea. Ne-a închis foarte bine. S-au apărat. Ne-a fost greu. Cred eu că cu echipele care joacă fotbal putem juca. Sunt meciuri amicale, până la urmă.
Sacrificiu, forța grupului, cam asta ar trebui să urmărim. Cred că ne incomodează, pentru că trebuie să facem un joc pozițional bun, să îi desfacem și să plimbam mingea mult mai mult.
V-am spus, e prima echipă care se închide așa și ne lasă să jucăm. Este prima echipă cu care am jucat și care s-a apărat de la început. Avem timp până la EURO.
Cred că trebuie să arătăm că suntem pregătiți să ajungem la EURO. Trebuie să arăți că poți duce. Șut? Da, l-am felicitat. Face parte din familie. După meci mi-a spus că a avut emoții.
(n.r. Golul lui Man?) Super, super! Și evoluția lui a fost bună. Am înțeles că s-au vândut multe bilete, vin mulți români să ne susțină. Noi oricum le mulțumim că vin la stadion să ne vadă”, a spus Florinel Coman după meci.