Înainte de startul jocului cu Crystal Palace, Steven Gerrard a intrat pe teren însoțit de cele trei fiice ale sale: Lilly-Ella (11 ani), Lexie (9 ani) și Lourdes (3 ani). Colegii săi de echipă și jucătorii echipei Crystal Palace l-au onorat formând un culoar prin care fotbalistul a trecut, iar suporterii i-au scandat numele. Publicul a afișat în tribune cuvântul „Captain” format din mii de cartonașe, precum și „S8G” (inițialele fotbalistului și numărul său de pe tricou).
Fotbalistul englez a vorbit la finalul partidei despre emoțiile care l-au încercat în acest ultim meci disputat pe Anfield Road.
„M-am simțit foarte ciudat. M-am ferit de acest moment, pentru că știu cât de mult îmi va lipsi clubul. M-am bucurat de fiecare minut petrecut aici și sunt devastat că nu voi apuca să mai joc în fața acestor suporteri minunați. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest club în ultimii 17 ani, dar și coechipierilor mei și celor alături de care am jucat de-a lungul timpului. Ei m-au transformat în jucătorul care sunt astăzi. Trebuie să vă las, înainte să curgă lacrimile, dar trebuie să vă spun vouă, fanilor: am evoluat în fața celor mai tari galerii din lume, dar voi sunteți cei mai buni”, a spus Gerrard după meci.
Gerrard a precizat că nu poate alege un singur moment care l-a marcat la echipa din Liverpool, însă a rememorat momentul în care a evoluat pentru prima dată pentru echipa „cormoranilor”.
„E greu de ales. Dar nu voi uita momentul în care am intrat prima dată pe teren. Prima dată când joci pentru Liverpool reprezintă un vis îndeplinit. Restul a fost un bonus pentru mine. Sper că mă voi bucura de fotbal și în anii următori și poate într-o zi mă voi întoarce aici. Iubesc jocul, vreau să fac parte din el”, a mai spus Gerrard.
După 17 ani și peste 700 de meciuri, Gerrard a jucat sâmbătă pentru ultima oară pentru Liverpool pe Anfield. În ultima etapă a campionatului Angliei, Liverpool va juca în deplasare, cu Stoke City.
În ianuarie, Gerrard a anunțat că nu-și va prelungi contractul cu Liverpool, care expiră în luna iunie. El a câștigat cu Liverpool Liga Campionilor în 2005, Cupa UEFA în 2001, Cupa Angliei în 2001 și 2006 și Cupa Ligii Angliei în 2001, 2003 și 2012.
Liverpool a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de echipa Crystal Palace, într-un meci din campionatul Angliei, ultimul pe arena Anfield pentru emblematicul căpitan al gazdelor, Steven Gerrard. Golurile învingătorilor au fost marcate de Puncheon ’43, Zaha ’60 și Murray ’90+1. Pentru Liverpool a înscris Lallana, în minutul 26.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER