Gest fabulos al unul club de fotbal! Aberdeen a RETRAS locul de pe stadion al unui fan, după decesul acestuia

Oficialii clubului scoțian de fotbal, Aberdeen au luat o decizie mai puțin obișnuită: au decis sa nu mai vândă bilete și abonamente pe locul ocupat până de curând de unul dintre cei mai cunoscuți fani ai echipei de pe locul doi din Scoția.

Norman Goldie, în vârstă de 87 de ani, era unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai echipei Aberdeen. Acesta venea la meciuri în sandale vopsite în culorile clubului: una roșie și una alba.

Locul său, pe stadionul Merkland a fost vopsit în roșu și alb de către administratorii bazei, tocmai pentru a-l celebra pe Goldie, decedat de curând în urma unui atac de cord.

„Atât timp cât echipa va rămâne pe acest stadion, locul pe care l-a ocupat Norman Goldie nu va mai fi niciodată vândut.” au anunțat oficialii clubului Aberdeen

Este pentru prima dată când un club de fotbal din lume ia o astfel de decizie. De altfel, la stadion, zeci de oameni au depus flori și eșarfe ale clubului în memoria lui Norman Goldie, decedat pe data de 3 mai.

Aberdeen va rămâne pe actualul stadion, cel puțin până în anul 2019, când vor fi finalizate lucrările la noua arena.

MEDIAFAX

Publicat: 12 05. 2016, 11:20
Actualizat: 12 05. 2016, 11:21