Gestul făcut de cel mai puternic om din Emiratele Arabe Unite pentru Cosmin Olăroiu. Antrenorul lui Sharjah e printre puținii care au avut această onoare

Cosmin Olăroiu a cucerit al 17-lea trofeu în Golf și al treilea cu Sharjah FC, echipa pe care o pregătește în Emiratele Arabe Unite.

Cosmin Olăroiu, antrenorul lui Sharjah, e printre puținii care au avut această onoare

„Oli” a câștigat Cupa Președintelui, după o finală dramatică, contra celor de la Al Ain, decisă la finalul executării a 28 de penaltyuri. La câteva zile de acest meci memorabil, delegația lui Sharjah a fost chemată la Abu Dhabi, pentru o întâlnire cu șeicul Muhammad bin Zayed Al Nahyan, președintele statului, cel mai puternic om din Emiratele Arabe Unite.

Cosmin Olăroiu a fost chemată la Abu Dhabi, pentru o întâlnire cu șeicul Muhammad bin Zayed Al Nahyan. Sursă foto: Sharjah Fc

Acesta i-a felicitate pe învingători, a stat de vorbă cu Olăroiu și conducerea clubului, dorind să marcheze astfel faptul că Sharjah a câștigat pentru a zecea oară Cupa Președintelui.

Gestul său este cu atât mai onorant pentru Sharjah, dar și pentru Olăroiu și stafful său (Cătălin Necula, Gabriel Caramarin, Eugen Nae), cu cât rare sunt ocaziile în care Muhammad bin Zayed Al Nahyan primește pe cineva la palatul său.

Publicat: 02 05. 2023, 23:22
Actualizat: 02 05. 2023, 23:23