Gestul făcut de Iniesta la puțin timp după accidentarea gravă din meciul cu Valencia. Mijlocașul Barcelonei a vorbit cu omul care l-a scos din circuit 3 luni. Ce i-a transmis

Meciul Valencia – Barcelona 2-3 va rămâne, cu siguranță, în memoria lui Andres Iniesta. Ajuns la 32 de ani, mijlocașul Barcelonei a fost accidentat de Enzo Perez și are șanse foarte mici să mai joace în 2016, dar lovitura primită nu l-a împiedicat să facă un gest frumos.

Minutul 14 al meciului de pe Mestalla a adus o veste tristă pentru fanii de pe Camp Nou. După o intrare nefericită a lui Enzo Perez, mijlocașul argentinian al Valenciei, Andres Iniesta a fost scos cu targa te pe teren, iar verdictul a venit imediat: cel puțin trei luni de pauză după o problemă la ligamentele genunchiului drept.

Chiar dacă va fi nevoit să stea o perioadă destul de îndelungată departe de gazon, Iniesta a avut puterea de a face un gest frumos. Imediat după meci, Enzo Perez i-a transmis lui Leo Messi, coechipierul său din naționala Argentinei că vrea să se intereseze de starea de sănătate a mijlocașului catalan, iar superstarul de pe Camp Nou a transmis mesajul mai departe. Apoi, Iniesta a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Perez, spunându-i acestuia că nu are de ce să-și facă griji, pentru că este conștient că intrarea care a condus la accidentare nu a fost una intenționată.

Publicat: 27 10. 2016, 19:24
Actualizat: 27 10. 2016, 19:25