Gestul pe care Chivu îl regretă și acum! „Mi-au spus lucruri oribile!” Fundașul a rupt tăcerea în Gazzetta dello Sport
Retras din activitate de mai bine de un an, Cristi Chivu rămâne un personaj extrem de interesant pentru presa din Italia, după ce și-a petrecut mai bine de 10 ani din carieră la două dintre cele mai mari cluburi din Serie A, AS Roma și Inter Milano.
Fostul căpitan al naționalei le-a dezvăluit jurnaliștilor Gazzetta dello Sport că momentan se ocupă de afacerile familiei și se relaxează în România și a vorbit despre fostele sale echipe. Acesta a recunoscut că se simte „puțin italian”, după ce a petrecut o bună perioadă de timp în Italia și s-a arătat încrezător în șansele echipelor din Serie A să revină în prim-planul competițiilor europene: „Rezultatele arată că lucrurile sunt pe drumul cel bun, în ligă sunt în continuare jucători de calitate, iar meciurile sunt foarte echilibrate”.
Chivu consideră că Inter și AS Roma ar trebui să meargă în continuare pe mâna actualilor antrenori, convins fiind că Mancini și Rudi Garcia sunt oamenii potriviți la locul potrivit: „Aș continua cu ei. Au experiența necesară pentru a aduce ambele echipe în top. Trebuie doar să aibă în vedere că primul pas pentru a câștiga meciuri este să ai o apărare puternică„.
10 trofee a cucerit Cristi Chivu în Italia, nouă la Inter și unul singur la AS Roma (Cupa Italiei în 2007)
Rugat să compare actuala echipa a lui Juventus, care conduce detașat clasamentul din Serie A și formația lui Inter din care a făcut parte și a cucerit aproape toate trofeele puse în joc în 2010, Chivu nu a ezitat: „Cu siguranță, noi am câștiga„.
Transferul la Inter și controversatul moment „Olimpico”. Regretă și acum gestul
Chivu le-a dezvăluit italienilor că nu are nicun regret în carieră și a acceptat să vorbească despre momentul controversat din 2010, când și-a pierdut cumpătul la un meci AS Roma – Inter și a intrat în conflict cu fanii formației pentru care jucase din 2003 până în 2007.
„Îmi pare rău doar de faptul că la Roma am câștigat doar o Cupă a Italiei, dar nu am un gust amar. Normal, când a explodat scandalul Calciopoli am rămas puțin pe gânduri, dar nu avem nevoie de un alibi.
Plecarea mea (n.r. de la Roma la Inter) a fost considerată o trădare, probabil datorită sentimentelor investite în acei ani.
În acea zi am greșit (n.r. gesturile obscene făcute de Chivu pe „Olimpico”, în 2010, într-un meci din Cupa Italiei) și mi-am cerut scuze pentru asta. Dar câțiva oameni din tribuna „Tevere” mi-au spus lucruri oribile, cu referire la accidentarea pe care o suferisem la cap„, a spus Chivu în Gazzetta dello Sport.