Gestul pentru care toată Spania îl aplaudă! Ce a făcut Florin Andone în timp ce medicii lui Atletico îi acordau primul ajutor lui Torres: „Am fost foarte speriat!”

Gestul pentru care toată Spania îl aplaudă! Ce a făcut Florin Andone în timp ce medicii lui Atletico îi acordau primul ajutor lui Torres:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minutele de final ale meciului Deportivo La Coruna – Atletico Madrid au adus un moment ce se putea transforma într-o tragedie. În minutul 85, la un duel la cap, Fernando Torres a fost lovit în ceafă, cu mâna, de Laure, iar atacantul spaniol a căzut ca secerat. Fotbaliștii aflați în apropiere i-au sărit imediat în ajutor, cazătura fiind una foarte urâtă, și au încercat să-l facă pe Torres să nu-și înghită limba. Jimenez a fost cel mai speriat de incident, făcând semne disperate spre echipele medicale să intervină de urgență.

Marca scrie că atacantul spaniol a suferit un traumatism cranian și și-a petrecut noaptea la spital, sub atenta supraveghere a medicilor. Din fericire, jurnaliștii spanioli scriu că fotbalistul și-a recăpătat cunoștința, pierdută în momentul cazăturii, înainte de a ajunge la spital și a putut comunica cu medicii de pe ambulanță.

Florin Andone, autorul golului pentru Deportivo, a avut o reacție apreciată de întreaga suflare fotbalistică din Spania. Fotbalistul român, care a deschis scorul în minutul 13, le-a făcut semn suporterilor lui Deportivo să înceteze scandările în favoarea echipei în momentele în care echipa medicală a celor de la Atletico se afla pe teren pentru a-l examina pe Torres. Suporterii l-au ascultat pe Andone și au început să-l aplaude pe Torres.

„Am fost foarte speriat pentru că nu știam ce se întâmplă. A fost pentru prima dată când m-am confruntat cu o asemenea situație pe terenul de fotbal. Sper să își revină rapid, este un coleg”, a declarat Andone pentru ElMundoDeportivo imediat după meci.


 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×