Ghinion teribil pentru căpitanul Japoniei! Hasebe, accidentat grav de un stelist
Nurnberg a câștigat categoric meciul amical cu Steaua din Spania, scor 5-1. Echipa aflată pe locul 17 în Bundesliga, fără nicio victorie, nu are însă motive de fericire. Mijlocașul Makoto Hasebe a fost accidentat la genunchi de un stelist în prima repriză, iar azi a aflat verdictul: va lipsi între 4 și 6 săptămâni!
Jucătorul a plecat din Spania și a revenit la Nurnberg, unde a fost consultat, iar verdictul a fost crunt. Echipa se află în lupta pentru evitarea retrogradării, iar acum trebuie să se descurce fără Hasebe. Încă nu se știe dacă este necesară intervenția chirurgicală.
Hasebe este căpitanul naționalei Japoniei, echipă care s-a calificat la CM 2014 din Brazilia.