Gian Piero Gasperini și-a prelungit contractul cu Atalanta până în 2020
Antrenorul italian Gian Piero Gasperini, în vârstă de 59 de ani, a semnat un nou contract cu formația Atalanta Bergamo, valabil pe încă trei sezoane cu opțiune de prelungire pe încă unul, a anunțat clubul din „Cizmă” pe site-ul oficial.
Gasperini va rămâne pe Atleti Azzurri d’Italia până în 2020. Venit de la Genoa în luna iunie a anului trecut, tehnicianul italian a avut parte de un start ratat la noua echipă, însă acum se află pe locul cinci în clasasmentul din Serie A, care duce în grupele Europa League, la 20 de puncte distanță de liderul Juventus Torino, dar la nouă puncte distanță de Internazionale Milano, care ocupă locul șapte.
„Sunt mândru să mă aflu la acest club și motivat să fac lucrurile să meargă din ce în ce mai bine”, a spus Gian Piero Gasperini după semnarea contractului, conform Associated Press.
În cariera de tehnician, în afara celor de la Atalanta și Genoa, Gian Piero Gasperini le-a mai pregătit pe Crotone, Internazionale Milano, Palemo și echipa de tineret a lui Juventus Torino.