Gianluigi Buffon se întoarce la Juventus! La aproape 42 de ani, italianul va apăra din nou buturile formației la care a scris istorie
Gianluigi Buffon (41 de ani) are șanse mari să se întoarcă la Juventus, club la care a evoluat timp de 17 sezoane și pe care l-a părăsit anul trecut, pentru o scurtă perioadă petrecută la Paris Saint-Germain.
Mutarea a fost anunțată de Sky Italia, marți, care informează că Buffon va semna un contract pe un sezon, iar ulterior îi va fi propusă o poziție în cadrul clubului din Torino.
Plecat din postura de titular incontestabil de la Juventus, la 40 de ani, Buffon va avea parte de concurență serioasă în Italia. Wojcieh Szczesny a fost alegerea lui Allegri în sezonul trecut, polonezul apărând în 41 de partide. De asemenea, în lot se mai află și Mattia Perin, transferat de la Genoa, în 2018, pentru 12 milioane de euro.
Deși existau zvonuri potrivit cărora Buffon ar putea merge la Parma, club a care a crescut și la care a evoluat timp de șapte sezoane, sau chiar la Leeds, formație din liga a doua engleză, portarul italian pare că a ales revenirea la Juventus, echipa unde a cunoscut succesul. Buffon este al doilea fotbalist din istoria clubului ca număr de prezențe (656), după Alessandro Del Piero (705).
Alături de Juventus, campionul mondial din 2006 a câștigat de nouă ori titlul în Serie A, cinci Cupe și șase Supercupe ale Italiei. În sezonul petrecut la Paris Saint-Germain, a evoluat în 25 de partide, trecându-și în cont titlul și Supercupa Franței.