Fondul american de capital Elliott va ajuta consorțiul de investitori chinezi care vrea să cumpere clubul italian de fotbal AC Milan, cu o investiție de 253 de milioane de euro, notează Reuters.
Cele două părți au semnat un acord care prevede că fondul Elliott va furniza 180 de milioane de euro pentru finalizarea achiziției și alte 73 de milioane de euro pentru plățile pe termen scurt din cadrul clubului de fotbal.
Totodată, fondul Elliott ar putea să investească alte 50 de milioane de euro după preluarea de către investitorii chinezi, dar acest aspect nu a fost anunțat oficial.
Clubul AC Milan este deținut în prezent de o companie a fostului premier italian Silvio Berlusconi, Fininvest. Investitorii, susținuți de compania Haixia Capital și antreprenorul Yonghong Li, au semnat un precontract în luna august 2016 pentru preluarea echipei de Serie A, prin intermediul fondului de investiții Sino-Europe Sports Investment Management Changxing (SES).
Acordul de preluare ar fi trebuit să fie semnat în luna decembrie a anului trecut, dar termenul limită a fost amânat de două ori, ultima dată pentru 14 aprilie 2017, întrucât investitorii chinezi nu au reușit să strângă fondurile necesare.
AC Milan a terminat al treilea sezon consecutiv din campionatul Italiei pe un loc în afara primelor șase din clasament și, implicit, a ratat calificarea într-o cupă europeană. În actuala stagiune, milanezii se află pe locul 7 în clasament după 29 de etape, la 20 de puncte de liderul Juventus Torino.
Silvio Berlusconi este președintele clubului AC Milan încă din anul 1986, iar în mandatul său clubul a cucerit 28 de trofee majore: 8 titluri de campioană a Italiei, 1 Cupă a Italiei, 6 Supercupe ale Italiei, 5 Ligi ale Campionilor, 1 Campionat Mondial al cluburilor, 2 Cupe Intercontinentale și 5 Supercupe ale Europei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER