Gigi Buffon, reacție haioasă după numirea lui Andrea Pirlo în funcția de antrenor la Juventus: „Acum pretinzi să-ți spun Mister?!”

Gianluigi BUFFON, Andrea PIRLO beim 1:1 Spiel von Real Madrid vs. Juventus Turin im Halbfinale der Champions League in Madrid / 130515 ***UEFA Champions League semi final second leg match between Real Madrid and Juventus Turin in Madrid, Spain, May 13th, 2015.***
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Buffon a oferit prima reacție după numirea lui Andrea Pirlo pe banca lui Juventus. Cei doi au fost colegi și au construit o relație specială de-a lungul timpului, atât la Juventus, cât mai ales la naționala Italiei, împreună cucerind Cupa Mondială din 2006.

La mai bine de 14 ani de la performanța impresionantă reușită cu Squadra Azzurra, portarul lui Juve se pregătește să asculte indicațiile tehnico-tactice ale antrenorului Andrea Pirlo, cel cu care până nu demult împărțea vestiarul „bianconero”.

Gigi Buffon a reacționat după instalarea la Juventus a lui Andrea Pirlo, fostul său coleg de vestiar

Gianluigi Buffon s-a arătat încântat de promovarea la primă echipă a lui Pirlo, instalat în urmă cu o lună la formația Under 23. Goalkeeper-ul i-a urat bun venit, pe Twittter, printr-un mesaj glumeț, însoțit de o imagine cu cei doi.

„Iar acum sunt obligat să-ți spun Mister!? Mult noroc în noua provocare, Andrea!”, a scris Gigi Buffon pe platforma socială.

Cristiano Ronaldo, mesaj de unitate pentru sezonul viitor

Cristiano Ronaldo a reacționat și el după eliminarea lui Juventus din Champions League, în fața celor de la Lyon, în optimi, dar și după schimbările de ultimă oră de la clubul torinez. După eșecul din cea mai importantă competiție intercluburi, oficialii lui Juventus au luat decizia, sâmbătă, de a-l demite pe antrenorul Maurizio Sarri.

În aceeași zi, câteva ore mai târziu, surpriza și mai mare a fost constituită de instalarea pe bancă a lui Andrea Pirlo, proaspăt adus în club, însă pentru reprezentativa Under 23. Tot ieri, piemontezii, prin vocea președintelui Andrea Agnelli, au simțit nevoia să liniștească zvonurile care îl dădeau transferat pe Cristiano Ronaldo la PSG. Oficialul a anunțat sus și tare că Ronaldo nu va pleca de la Juventus, chiar dacă obiectivul numărul 1 al clubului, câștigarea Ligii Campionilor, a fost ratat.

„Sezonul 2019-2020 s-a terminat pentru noi vineri, ceva mai târziu decât de obicei, dar mult mai devreme decât ne aşteptam noi. Acum e timpul pentru a reflecta şi a analiza, atât momentele bune, cât şi momentele proaste care au decurs în acest sezon. Un club atât de mare precum Juventus trebuie să gândească mereu ca unul dintre cluburile mari ale lumii, în aşa fel încât să ne putem considera unul dintre cele mai mari cluburi din lume […]. Sper ca această scurtă vacanţă să ne facă pe toţi să luăm cele mai bune decizii pentru viitor şi să revenim mai puternici şi mai dedicaţi decât am fost vreodată pentru acest club. Ne vedem curând!”, a fost mesajul lui Ronaldo pentru fani, publicat pe Facebook.

 

 

Publicat: 09 08. 2020, 15:13