Gigi l-a umilit constant: „În viața mea nu mai iau jucători ca tine!”** Fostul stelist trece acum printr-un nou coșmar! De ce a fost trimis să se antreneze cu juniorii
Rafal Grzelak trece din nou printr-o experiență nefericită, după ce la Steaua a avut parte de un tratament jignitor din partea patronului. Cei de la Ruch Chorzow, unde este legitimat, vor să-i rezilieze contractul, dar mijlocașul în vârstă de 29 de ani nu este de acord.
Conform presei din Polonia, mijlocașul de 29 de ani nu mai intră în planurile antrenorului, pe motiv de nepotrivire de stil. Tehnicianul Waldemar Fornalik spune că își dorește ca jucătorii săi să joace în viteză, cu pase din primă, în vreme ce Grzelak este un jucător care ține de minge. Cum n-a fost de acord cu propunerea de reziliere, jucătorul va fi trimis să se antreneze cu echipele de juniori.
Grzelak a fost la Steaua în sezonul 2009-2010 sub formă de împrumut, dar a fost o țintă permanentă a lui Gigi Becali. Mijlocașul a fost trimis la Steaua II, pentru că i-a aplaudat pe steliștii care-l contestau pe șeful clubului. Ulterior, Gigi Becali a declarat că Rafal Grzelak n-are valoarea de Steaua…pentru că e chelios: „Îi luăm numărul 10 lui Grzelak! Ă‚la merită numărul 10? Nu mai transfer în viața mea jucători cu chelie.