Deși în trecut oficialii Fiorentinei ofereau asigurări conform cărora Gilardino și Jovetic vor constitui linia ofensivă a grupării toscane, plecarea lui Cesare Prandelli de pe banca trupei Viola pare să fi schimbat opțiunile șefilor echipei din Firenze.
Presa italiană informează că Alberto Gilardino ar putea părăsi Fiorentina pentru a ajunge la Juventus. Pe lânga suma de transfer, torinezii sunt dispuși să ofere la schimb pe Amauri.
Mutarea ar avea șanse de reușită, având în vedere că directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino, și-l dorește mult pe atacantul brazilian, acesta încercând să-l aducă pe Amauri încă din urmă cu patri ani.
„Vrem să construim în continuare o echipă puternică și competitivă, dar țineți cont că noi plecăm întotdeauna din punct de vedere economic după cele patru echipe puternice din Serie A. De aceea, nu vrem să renunțăm la niciun titular. Nu vom pune un carton cu „de vânzare” pe niciun jucător, chiar dacă vom avea oferte importante, exceptând cazul în care există o dorință contrară a jucătorului. Adrian e al doilea atacant, sau poate juca și vârf, dar pe aceste posturi noi îi avem pe Jovetic și Gilardino și nu putem renunța la niciunul dintre ei”, declara Corvino în urmă cu aproape o lună.
Alberto Gilardino a bifat 68 de meciuri în tricoul viola, reușind să marcheze 34 de goluri.
Amauri se află la Juventus din 2008, perioadă în care a jucat în 59 de partide și a înscris 17 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER