Giovanni, atac dur la Van Gaal: „E bolnav, e nebun! E Hitler pentru jucătorii brazilieni”
Atacantul Giovanni Silva, care a evoluat la FC Barcelona în
perioada 1996-1999, a declarat că fostul său antrenor, olandezul
Louis van Gaal, este „Hitler” pentru fotbaliștii brazilieni, pe
care nu-i suportă, informează cotidianul catalan Sport.
Jucătorul, care se retrage în acest an de la echipa braziliană
Santos, îl acuză pe Van Gaal de mania persecuției și susține că
i-ar fi plăcut ca Inter Milano să fi câștigat finala Ligii
Campionilor cu 15-0, iar cinci goluri să fie înscrise de
compatriotul său Lucio.
„Van Gaal este Hitlerul jucătorilor brazilieni, este
arogant și are o problemă. Colaborarea mea cu el a fost
îngrozitoare, nu voia brazilieni, m-a dat afară și s-a certat cu
Rivaldo și Sonny Anderson. Mereu ne spunea drept scuză că ne
antrenăm prost”, a declarat Giovanni pentru Folha de Sao
Paulo.
Giovanni, care a împlinit 38 de ani, nu a găsit explicații
pentru comportamentul tehnicianului. „Cred că are vreo
traumă, el nu are idee de fotbal, nu știe nimic, în vremea când mă
pregătea făcea mereu același antrenament, tipul este bolnav, este
nebun”, a menționat Giovanni.