Tehnicianul italian Giuseppe Galderisi a fost numit în funcția de antrenor al echipei Olhanense, ocupanta ultimului loc în campionatul Portugaliei, în locul lui Paulo Alves, a anunțat, marți, clubul la care este legitimat și Sebastian Mladen, informează AFP.
„Beppe” Galderisi a condus deja primul antrenament pe stadionul Vila Real din Santo Antonio.
Noul antrenor, în vârstă de 50 de ani, și-a început cariera de jucător în 1980, la Juventus Torino. El a mai jucat la AC Milan și Lazio Roma, înainte de a se retrage ca jucător în SUA. El are zece selecții la naționala Italiei, alături de care a disputat Cupa Mondială din 1986, din Mexic.
Ca antrenor, el a pregătit mai mult echipe din divizii inferioare, iar ultima experiență datează din 2012, când a pregătit Salerno.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER