Gladiatorii: Spalletti vs Ranieri
Luciano Spalletti
Duelul dintre AS Roma și Juventus aduce față în față doi tehnicieni experimentați: Luciano Spalletti și Claudio Ranieri. Antrenorul romanilor s-a născut pe 7 martie 1959, la Certaldo, Italia. Spaletti nu are o carieră fulminantă ca jucător, cea mai cunoscută echipă la care a evoluat fiind Empoli, formație unde italianul și-a încheiat cariera.
Imediat după ce a pus ghetele în cui, actualul antrenor al Romei, a devenit interimar la Empoli, pentru ca un an mai târziu, în 1995, să antreneze echipa mare a toscanilor. În meseria de tehnician, Spalletti și-a arătat competitivitatea, astfel că din C1, Empoli a fost promovată în Serie A.
După trei ani petrecuți la echipa la care și-a încheiat cariera de fotbalist, italianul a mai trecut pe la Sampdoria, Venezia și Ancona, pentru ca în 2002 să ajungă la Udinese. Spalletti mai fusese la echipa din Udine cu un an înainte și a reușit să mențină echipa în Serie A. În sezonul 2004-2005, Udinese a terminat campionatul italian pe locul al patrulea, o poziție surprinzătoare care le-a permis să joace în Liga Campionilor, fapt nemaiîntâlnit până atunci. Această performanță a atras atenția echipei din capitala Italiei asupra lui Spalletti, astfel că, din 2005, Luciano este tehnicianul romanilor.
Sosirea sa pe banca tehnică a Romei îl privează de cea mai importantă competiție inter-cluburi, pentru că Spalletti nu apucă să conducă Udinese în Liga Campionilor. Este de fapt o amânare, pentru că italianul conduce echipa din capitala Italiei până în sferturile Champions League în sezonul 2006-2007.Â
Trăgând linie, Luciano a luat echipa de pe locul 15 în Serie A ajungâng să adune 11 victorii consecutive în campionat (record la acea vreme), iar în 2006 și 2007 este ales Antrenorul anului în Italia. Câștigarea de două ori consecutiv a acestei distincții este o recunoaștere a meritelor italianului, doar el și Marcelo Lippi reușind această performanță. În palmaresul antrenorului roman se mai numără 2 Cupe ale Italiei și o Supercupă câștigate în fața celor de la Inter.
O dovadă a valorii lui ca tehnician este faptul că el a perfecționat sistemul de joc 4-2-3-1, tactică de joc folosită și de Lippi când a luat titlul mondial în 2006. Tactica lui Spalletti este cu atât mai de apreciat cu cât în lotul Romei nu exista un atacant pur-sânge, astfel că Luciano l-a pus în această postură pe cel mai cunoscut jucător al romanilor, Francesco Totti.
Claudio Ranieri
Chiar dacă este antrenorul celor de la Juventus, Claudio Ranieri este un roman de origine, fiind născut în Cetatea Eternă acum 57 de ani. Ba mai mult, Ranieri este un fan al Romei, acesta alegând să-și înceapă cariera de fotbalist chiar la AS Roma, acolo unde a evoluat întâi ca atacant, iar apoi ca fundaș lateral.
A debutat în Serie A într-un meci contra Genoei, disputând încă cinci meciuri pentru romani în prima ligă italiană. Apoi a fost trimis la Catanzaro, acolo unde a devenit un jucător istoric, fiind fotbalistul cu cele mai multe meciuri în Serie A în tricoul acestei echipe, 128.Cariera și-a încheiat-o la cele două echipe din Sicilia, Catania și Palermo.
Antrenoratul l-a început la anonimele echipe Vigor Lamezia și Puteolana, Cagliari fiind primul club mai cunoscut din cele 11 echipe pe care le-a antrenat în carieră.Primele succese importante au venit la Fiorentina, echipă pe care a luat-o din Serie B și dus-o în cupele europene, câștigând o Cupă și o Supercupă a Italiei, lansând și un tânăr talentat: Gabriel Omar Batistuta.
Ranieri pleacă apoi în Spania, la prima sa aventură la Valencia, cu care câștigă Cupa Spaniei și lansează din nou câțiva tineri: Mendieta, Angulo, Farinos sau David Albelda.Apoi a plecat la Chelsea, acolo unde a dus echipa spre cea mai bună performanță a clubului, semi finalele UEFA Champions League și cea mai bună clasare din ultimii 49 de ani, locul 2 din Premier League.
A fost demis de Abramovic, preluând din nou Valencia, cu care a câștigat SuperCupa Europei, dar de la care a fost demis după ce l-a eliminat Steaua.
Ranieri a fost chemat să salveze de la retrogradare pe Parma, obiectiv atins, ceea ce l-a adus la Juventus. Antrenorul de 57 de ani a scris și o carte despre perioda sa la Chelsea, încasările donându-le unui spital londonez! Porecla sa este "The Tinkerman" și a învins Steaua de 3 ori în 4 meciuri, toate în Cupa UEFA.