Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a păstrat discreția în privința zvonurilor legate de venirea lui Neymar pe Santiago Bernabeu, dar a precizat că atacantul brazilian s-ar adapta fără probleme la gruparea din capitala Spaniei.
„Lumea poate să spună ce vrea, dar eu îmi păstrez afirmațiile. Este un jucător bun, dar nu este al nostru”, a spus Zidane, care a fost întrebat apoi dacă Neymar ar putea să joace lângă Cristiano Ronaldo, Karim Benzema și Gareth Bale: „Jucătorii buni pot să joace la orice echipă și pe orice poziție, sunt compatibili”, a replicat tehnicianul francez, citat de Marca.
Declarația lui Zidane vine în contextul în care presa spaniolă a anunțat că Real Madrid l-ar putea transfera pe Neymar pentru suma de 400 de milioane de euro. Conform sursei amintite, tatăl brazilianului ar fi avut deja o întâlnire cu șefii clubului Real Madrid și i-ar fi informat cu privire la prețul pe care trebuie să-l plătească pentru transfer.
În vârstă de 26 de ani, Neymar a devenit vara trecută cel mai scump fotbalist din istorie, după ce Paris Saint-Germain i-a achitat clauza de reziliere a contractului cu FC Barcelona, în valoare de 222 de milioane de euro. 29 de goluri în 30 de meciuri a înscris internaționalul brazilian pentru vicecampioana Franței, până să se accidenteze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER