Gol de senzație pentru Răzvan Marin! VIDEO | Românul a înscris superb în derby-ul cu Anderlecht
Răzvan Marin (22 de ani) a deschis scorul în derby-ul cu Anderlecht, în minutul 22. Internaționalul român a înscris la capătul unei acțiuni de toată frumusețea.
Standard Liege – Anderlecht 2-1 (R. Marin 22, M’Poku 88 / Kums 28)
Răzvan Marin a deblocat derby-ul cu Anderlehct, după 22 de minute. Mijlocașul lui Standard Liege a deschis scorul cu un șut necruțător, din centrul careului. Răzvan Marin a pătruns în centru, din banda stângă, i-a pasat lui Carcela-Gonzalez, care i-a săltat mingea. Marin a revenit în posesie, a preluat pe lângă Mbodji, după care a catapultat mingea la colțul scurt, fără șansă pentru portarul Didillon. Spre dezamăgirea lui Răzvan Marin, Kums a restabilit egalitatea după doar șase minute.
Video cu golul marcat de Marin
Înaintea meciului, Standard Liege și Anderlecht erau despărțite de trei puncte. Standard se află pe locul 4, iar Anderlecht pe 5. Lider este Genk, cu 54 de puncte.