Golgeterul lui Gică Hagi, cumpărat de CFR Cluj, a semnat contractul! „Bine ai venit!”

Fotbalistii constanteni Jefte Betancor Sanchez, Virgil Andrei Ciobanu, Florin Flavius Purece, Bradley De Nooijer, Marian Mihai Aioani si Sebastian Mladen saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Farul Constanta si CFR Cluj, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 19 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Jefte Betancor (29 de ani), cumpărat în 2022 de CFR Cluj de la clubul lui Gică Hagi, a semnat contractul cu ciprioții de la Pafos.

Vârful de atac Jefte Betancor a impresionat în Superliga în tricoul celor de la FC Voluntari, astfel că a fost adus de Gică Hagi la Farul Constanța, unde a confirmat forma foarte bună. După un sezon jucat pentru formația de la malul mării, fotbalistul iberic s-a transferat la CFR Cluj, unde, însă, nu l-a impresionat pe antrenorul Dan Petrescu, astfel că a fost îndepărtat.

Acum, Jefte Betancor a semnat, în sfârșit, contractul cu ciprioții de la Pafos, care au anunțat oficializarea mutării prin intermediul rețelelor de socializare.

Golgeterul lui Gică Hagi, cumpărat de CFR Cluj, a semnat contractul! „Bine ai venit!”

Jefte Betancor a reușit, într-un final, să își pună semnătura pe contractul cu Pafos. Ciprioții au bătut palma cu CFR Cluj pentru acest transfer puțin după startul sezonului, însă conducătorii s-au mișcat greu, iar fereastra de transferuri s-a închis între timp. Astfel, vârful de atac născut în Spania a stat pe tușă în ultimele luni, pe care a ales să le petreacă în țara sa natală.

Acum, când perioada de mercato a început, conducerea lui Pafos și Jefte Betancor au reușit, într-un final, să semneze contractul.

„Pafos anunță că a semnat contractul cu experimentatul jucător Jefte Betancor Sanchez, din Spania. Îi urăm bun venit lui Jefte în marea familie a lui FC Pafos și îi urăm mult succes”, se arată în comunicatul remis de FC Pafos.

Pentru formația din Cipru a evoluat în trecut un alt jucător străin cunoscut în fotbalul din România. După ce a plecat de la Dinamo în 2018, Adam Nemec a jucat pentru FC Pafos până în 2020, când a revenit în „Groapă”. Din 2021, fostul internațional slovac îmbracă tricoul ilfovenilor de la FC Voluntari.

Publicat: 02 01. 2023, 18:11