Golul anului e înscris de un portar, de la 80 de metri! A marcat în prelungirile partidei și a adus victoria echipei sale cu o reușită extraterestră | VIDEO

Riccardo Gagno, portarul italian în vârstă de 24 de ani al echipei Modena, a marcat un gol spectaculos în meciul cu Imolese și a adus victoria echipei sale.

Partida dintre Modena și Imolese s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 36 a Grupei B din Serie C, iar gazdele au învins cu scorul de 2-1.

Pergreffi a deschis scorul pentru Modena, în minutul 69, iar Imolese a restabilit egalitatea în minutul 87, după un penalty transformat de către Liviero.

Golul anului e înscris de un portar, de la 80 de metri! A marcat în prelungirile partidei și a adus victoria

În primul minut al prelungirilor, Modena a dat lovitura datorită portarului Riccardo Gagno. Acesta a degajat puternic de la câțiva metri de careul său, l-a prins nepregătit pe portarul advers, aflat în apropierea punctului cu var, iar mingea a sărit peste el direct în poartă.

Golul marcat în prelungiri de către portar a adus victoria echipei Modena, care s-a distanțat la patru puncte în fruntea clasamentului din Grupa B din Serie C.

Pe locul secund se află Reggiana, cu 80 de puncte, iar podiumul este completat de către Cesena, cu 63 de puncte.

Publicat: 10 04. 2022, 17:50
Actualizat: 10 04. 2022, 17:50