Goluri de poveste

Noul sezon se anunță incendiar! În prima etapă din Premier League, Cesc Fabregas a marcat un gol de poveste, iar noul “galactic” Benzema a reușit și el să înscrie în amicalul cu Real Sociedad, câștigat de madrileni cu 2-0.

Everton au încasat șase goluri pe propriul teren de la “tunarii” lui Wenger (scor 1-6), despre care se spunea că nu mai au nicio speranță să se mențină în topul echipelor din Premier League, odată cu plecările lui Adebayor și Kolo Toure. Însă Wenger a mutat bine, singurul său transfer din această vară, olandezul Vermaelen, marcând chiar la debut. Francezul s-a dovedit inspirat și când nu l-a lăsat pe Fabregas să plece la Barcelona, căpitanul lui Arsenal reușind “dubla” în partida cu Everton. Memorabil este al doilea gol înscris de Fabregas (infografia 1), care, primind o pasă de la portarul Almunia, a făcut o incursiune de 60 de metri, a driblat doi adversari și a marcat din afara careului cu un șut puternic cu piciorul drept. După această reușită, Fabregas a arătat spectatorilor un tricou al lui Arsenal cu numele lui Jarque, fostul căpitan al lui Espanol, decedat în urma unui atac de cord.

Show cu Benzema și Cristiano Ronaldo

Real Madrid nu face cadouri! Au demonstrat-o oamenii lui Pellegrini când au fost invitați să joace un amical cu Real Sociedad sâmbătă, când clubul a împlinit 100 de ani de la înființare. “Galacticii” au deschis scorul prin Benzema (infografia 2), francezul reușind al doilea său gol în tricoul madrilenilor. Cristiano Ronaldo a executat perfect o lovitură liberă, însă portarul Bravo a reușit să respingă. Benzema, plasat perfect în careul mic, a trimis mingea în poartă.

Englezii de la Everton vor ține minte toată viața prima etapă din acest sezon. Ei nu au mai încasat șase goluri pe propriul teren de 32 de ani, când Manchester United i-a bătut cu 6-2.
 

Publicat: 16 08. 2009, 21:54
Actualizat: 16 08. 2009, 22:08