Gomez, dorit de Atletico

Atletico Madrid vrea un înlocuitor de top pentru columbianul Radamel Falcao, golgheterul transferat în această vară la AS Monaco în schimbul a 60 de milioane de euro. După ce au verificat mai multe piste, spaniolii s-ar fi oprit asupra „bomberului” campioanei Europei, Mario Gomez.

Cotidianul german Bild anunță că vârful de 27 de ani al lui Bayern Munchen este prioritatea grupării madrilene și că negocierile pentru acesta vor debuta în curând. Nu este exclus chiar ca impresarii să facă deplasarea la Madrid alături de jucător, având în vedere că acesta își petrece vacanța la numai câteva sute de kilometri distanță de capitala Spaniei, la Ibiza. Singura problemă pentru Atletico pare a fi însă prețul destul de mare solicitat de bavarezi în schimbul lui „SuperMario”, aproximativ 35 de milioane de euro.

Mario Gomez a marcat 19 goluri în toate competițiile pentru Bayern în sezonul trecut, în 32 de apariții. Atacantul cu origini spaniole joacă la formația bavareză din 2009, atunci când a fos transferat de la Vfb Stuttgart pentru 30 de milioane de euro.

3 ani de contract mai are Gomez cu Bayern
 

Publicat: 18 06. 2013, 16:53
Actualizat: 18 06. 2013, 16:54