Deși au trecut doar două etape din noua ediție a campionatului Franței, granzii nu stau deloc bine. Ultimele două campioane din Hexagon, Bordeaux și OM, nu au niciun punct! Campionatul e abia la început, dar cifrele sunt seci. În toată istoria Ligue I, o singură echipă care a pierdut primele două meciuri din debutul sezonului a reușit să câștige la final titlul: Nice, în sezonul 1950-1951!
MARSEILLE Campioana a pierdut acasă în fața lui Caen, 1-2, apoi a cedat în deplasare la Valenciennes, 2-3. Deschamps a recunoscut că OM e „sub presiune” și le-a cerut elevilor săi o „atitudine mai pozitivă”. Aluzie la trădarea lui Niang, plecat după primele două etape la Fenerbahce, și la „greva” lui Ben Arfa. „Giuvaerul” lui Marseille a anunțat că nu se mai antrenează cu echipa, într-o încercare de a forța mâna conducătorilor să-l lase la Newcastle.
BORDEAUX Echipa încă se resimte după plecarea lui Blanc. Iar Tigana l-a și „înțepat” pe actualul selecționer al Franței, care a lăsat-o pe Bordeaux la finalul sezonului pe locul 6. „Pentru Lyon și Marseille, situația nu e gravă. Vorbim despre campioană și vicecampioană. Noi, în ultima jumătate de an, am mers prost și am încheiat pe 6. Am probleme mai mari decât Deschamps și Puel”.
LYON Nici echipa care a dominat Franța, anterior, timp de șapte ani, nu a început cu dreptul. Se „laudă” cu un singur punct, scos pe terenul lui Monaco. Așa că, potrivit statisticii, noua echipă a lui Daniel Niculae are tot dreptul să viseze la un nou titlu, după ce ultimul a fost cucerit în 2000.
Amânat, sâmbătă, din cauza ploilor torențiale, meciul AS Monaco – Montpellier, din etapa a doua, se joacă astăzi, de la ora 20:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER