Cluburile care profită de mâna largă a patronilor și aruncă munți de bani pe transferuri, cum este cazul celor de la City, pot primi interdicție la transferuri, anunță The Telegraph.
Legea Fair-Play-ului Financiar, care le interzice cluburilor să cheltuiască mai mult decât produc, a fost introdusă în acest sezon în Anglia, însă sunt echipe care n-au ținut cont de ea. Și asta pentru că UEFA n-a definitivat pedepsele pentru cei care încalcă regula.
De partea lui Platini, autorul ideei, sunt cluburile mari din Europa, dar care nu pot concura cu sutele de milioane de euro investite de arabi sau ruși. De aceea, acestea îi forțează acum mâna președintelui UEFA să insiste pentru respectarea regulei, care ar urma să echilibreze situația financiară a cluburilor.
„Cluburile din Europa au avut anul trecut un deficit de un miliard de euro, deci trebuie să acționăm”, spune Ernesto Paolillo, directorul executiv al lui Inter și unul dintre cei care cer cu insistență ca echipe precum City să fie pedepsite. Acesta este susținut și de restul cluburilor mari din Europa, care au păstrat un echilibru între venituri și cheltuieli.
Sancțiunile ar putea merge de la neprimirea licenței UEFA, necesară pentru meciurile din cupele europene, până la interzicerea transferurilor.
City a trișat deja Conștienți că noua regulă le va îngreuna planul de a face o echipă mare, arabii de la Manchester City au încercat să dribleze regula. Aceștia au încheiat un contract de sponsorizare de 400 de milioane de euro cu „Etihad”, o firmă controlată însă de membrii familiei sale.
UEFA nu s-a pronunțat până acum, dar patronii „cetățenilor” sunt optimiști. Aceștia sunt siguri că parteneriatul va fi recunoscut, deoarece banii din contractul de 400 de milioane de euro ar urma să fie investiți în infrastructură, creșterea tinerilor și dezvoltarea clubului. UEFA este de acord cu astfel de investiții și chiar le încurajează. Însă în spatele motivației, este probabil ca șeicii să caute o nouă modalitate de a fenta legea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER