Gripa porcină a ajuns la Barça

Înaintea partidelor cu Inter din Ligă și cu Real din campionat,
problemele se acumulează pentru Pep Guardiola, antrenorul
Barcelonei. Ibrahimovic s-a accidentat miercuri, iar Abidal și Yaya
Toure au gripă porcină.

Yaya Toure a luat virusul săptămâna trecută din Africa, când a
fost convocat la naționala Coastei de Fildeș. Mai grav pentru
jucătorii Barcelonei este că Toure nu și-a dat seama că suferă de
gripa nouă și s-a antrenat joia trecută alături de coechipieri.
Eric Abidal, care a contactat și el virusul, urmează deja un
tratament.

Vestea îmbolnăvirii celor doi a venit cum nu se poate mai prost
pentru Pep Guardiola, care nu se poate baza nici pe Ibrahimovic.
Suedezul s-a accidentat miercuri la un antrenament, și medicii i-au
recomandat cel puțin o săptămână de pauză. Barcelona va disputa
săptămâna viitoare poate cele mai importante meciuri ale sezonului:
marți o va întâlni pe Inter Milano în grupa F a Ligii Campionilor,
iar duminica viitoare va avea loc primul episod din „El Clasico” al
acestui sezon, derby-ul cu Real Madrid pe „Camp Nou”.

Cristiano
Ronaldo, încă nerefăcut

Dacă Abidal și Toure sunt incerți, singura consolare a
catalanilor este că Ronaldo încă nu și-a revenit și nu va juca azi
în meciul lui Real Madrid cu Santander, deși presa din Spania îl
dădea apt pe portughez. Nici Guti nu va juca în ultima partidă din
campionat înainte de „El Clasico”. Deși a fost iertat de Manuel
Pellegrini după înjurăturile dintre cei doi, Guti nu a fost inclus
în lot, fiind accidentat.

„Avem probleme de lot, însă nu vreau să privim
îmbolnăvirile ca pe o scuză”

Josep Guardiola, antrenor FC Barcelona

„Medicii Barcelonei și-au luat toate măsurile de
precauție pentru a evita răspândirea virusului în cadrul
clubului”.

site FC Barcelona

Publicat: 21 11. 2009, 08:13
Actualizat: 21 11. 2009, 08:13