„Groparul” naționalei României este în criză. Mitroglou este aproape de o revenire în Grecia, după doar jumătate de sezon la Fulham
Coșmarul României din play-off-ul pentru Campionatul Mondial, grecul Kostas Mitroglou, traversează o criză parcă fără sfârșit, care durează chiar de la dubla cu tricolorii. Atacantul de 26 de ani a plecat la începutul acestui an de la Olympiacos Pireu la Fulham, dar nu a apucat să joace decât în trei meciuri pentru formația engleză.
Măcinat de mai multe accidentări, Mitroglou a ratat aproape toată partea a doua a sezonului 2013-2014, iar din cauza acestui fapt conducerea de pe Craven Cottage vrea să scape de el în următoarea perioadă. Prima ofertă pentru atacant a venit chiar din Grecia, de la Olympiacos, fosta sa formație. Problema o reprezintă, însă, dorința elenilor de a-l avea pe jucător sub formă de împrumut, fără a-i plăti acestuia salariul. Englezii nu sunt de acord, mai ales că după retrogradarea în Championship a fost stabilită o nouă politică financiară a clubului.
Mitroglou nu a fost folosit de antrenorul Felix Magath în meciul de debut al noului sezon, cu Ipswich, deoarece antrenorul german al lui Fulham dorește ca în anul competițional 2014-2015 să promoveze mai mulți juniori din pepiniera clubului în prima echipă a alb-negrilor.
12.000.000 de euro i-a plătit Fulham lui Olympiacos pentru Mitroglou, în ianuarie 2014
17 goluri în 19 meciuri marcase Mitroglou pentru Olympiacos în prima jumătate a sezonului trecut, înainte de transferul în Anglia
3 meciuri a bifat Mitroglou în Premier League