Manchester City a învins Watford, scor 3-1, marți seară, în etapa a 22-a din Premier League, dar finalul meciului l-a găsit nervos pe Pep Guardiola.
După ce l-a pierdut pe Gabriel Jesus pentru două luni în meciul cu Crystal Palace (31 decembrie), iar Kevin de Bruyne a ieșit și el accidentat, managerul spaniol de pe Etihad s-a confruntat cu o nouă problemă medicală, fundașul Kyle Walker acuzând și el dureri la finalul celei de-a 20-a victorie a sezonului.
Nevoit să joace șase etape de Premier League în decursul a doar 22 de zile, Pep a atras atenția asupra unui detaliu care nu-i place deloc: „Așa ceva nu e normal! Toată lumea a văzut câți jucători s-au accidentat în ultimele săptămâni. Omorâm jucătorii! Cred că Federația ar trebui să se gândească puțin la acest aspect, pentru că ceea ce se întâmplă nu e normal. Știu că spectacolul trebuie să continue, dar să joci pe 31 decembrie și 2 ianuarie nu e un lucru natural. Oamenii vin să se uite la un spectacol care e asigurat de fotbaliști. Dar aici, în Anglia, jucătorii nu sunt protejați”, a spus spaniolul, la conferința de presă susținută după victoria cu Watford.
La capătul a 22 de etape, Manchester City are un bilanț impresionant în Premier League: 62 de puncte, 20 de victorii și doar două remize.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER