Guardiola n-a vrut să dezvăluie motivul pentru care a fost luni în Barcelona
Pep Guardiola a fost luni în Barcelona, iar ziariștii spanioli au dat drumul la speculații. Prima variantă a fost oferită de un ziarist de la El Mundo Deportivo, care a susținut că antrenorul spaniol vrea să intre în politică, într-o coaliție care militează pentru obținerea independenței Cataloniei. Zvonul a fost dezmințit însă.
Totuși, Guardiola n-a vrut să-i lămurească pe curioși nici la conferința de presă de dinaintea meciului cu Viktoria Plzen. Întrebat care a fost scopul vizitei, tehnicianul lui Bayern Munchen s-a ferit să ofere explicații: „Da, am fost ieri la Barcelona, dar este o chestiune privată”.