Fundașul brazilian Guilherme și-a găsit echipă. Jucător de bandă stângă în vârstă de 24 de ani nu a ajuns la un acord cu Petrolul pentru a continua pe „Ilie Oană”, a fost dorit și de Steaua, dar în cele din urmă a ajuns în Germania.
Guilherme a anunțat pe contul său de Instagram că este noul jucător al celor de la Greuther Furth, echipă care în urmă cu două sezoane a evoluat în Bundesliga. Greuther Furth se află în liga a doua germană, dar își propune ca la finalul acestui sezon să promoveze în prima divizie. Noua echipă a lui Guilherme se află pe primul loc în eșalonul secund, cu patru puncte după două etape.
„Noua mea casă este Greuther Furth. Sunt încântat pentru că este o nouă provocare și sunt mândru să fac parte din lotul acestei echipe”, a scris fostul jucător al Petrolului pe contul său de Instagram.
66 de meciuri a jucat Guilherme pentru Petrolul în cele două sezoane petrecute în România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER