Antrenorul olandez al echipei de fotbal Chelsea Londra, Guus Hiddink, a anunțat, duminică, faptul că se va retrage din fotbal la sfârșitul sezonului competițional 2015-2016 din Anglia, informează BBC.
Antrenorul în vârstă de 69 de ani se află la conducerea echipei Chelsea din decembrie 2015, când l-a înlocuit pe portughezul Jose Mourinho. Hiddink este la al doilea mandat la Chelsea, fiind antrenor interimar în 2009.
Cu Hiddink pe bancă, Chelsea Londra a pierdut doar unul din cele 13 meciuri din acest sezon, 1-2 în deplasare cu Paris Saint-Germain, în meciul tur din șaisprezecimile Ligii Campionilor la fotbal.
„Mă simt bine, în formă, în fiecare dimineață ma trezesc cu un zâmbet pe față. Dar cred că trebuie să fac un pas în spate și să las locul antrenorilor tineri. Nu mă gândesc să lucrez în altă parte la sfârșitul acestui sezon. Voi pleca de la echipă în vară.„, a precizat Guus Hiddink pentru BBC.
Oscar, mijlocașul echipei Chelsea Londra, declarase recent că este optimist în privința continuității cu Hiddink la echipă. „După parcursul foarte bun din ultima vreme, cred că Guus va rămâne cu noi. A creat o atmosferă pozitivă la echipă, cu toții suntem mai fericiți. Pentru mine, venirea lui Guus a fost un plus de încredere, am jucat mai bine”, a precizat Oscar pentru sursa citată.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER