Campiona en-titre a Bulgariei, Ludogorets, va avea un stadion modern care va respecta toate normele impuse de UEFA. Aproximativ 10 milioane de euro vor fi investite în Ludogorets Arena Stadium, 1,5 milioane urmând a fi oferite de către guvernul bulgar.
Guvernul din Bulgaria a alocat 3 milioane de leva (1,5 milioane de euro) pentru a demara lucrările la acest stadion. Inițial, oficialitățile locale au solicitat 4 milioane de leva (2 milioane de euro), dar 1 milion de leva (0,5 milioane de euro) a fost tăiat, banii fiind alocați sectoarelor de dezvoltare.
Cyril Domuschiev, patronul celor de la Ludogorets, a declarat că este pregătit să investească 16 milioane de leva (8 milioane de euro) într-un nou stadion dacă va primi un sprijin și din partea autorităților. Cum acest lucru s-a întâmplat pare că nimic nu mai stă în calea demărării acestui proiect.
Domuschiev își dorește că echipa sa să poată juca meciurile din competițiile europene pe propriul teren și nu pe „Vassil Levski”, din Sofia, o arenă aflată la 335 km depărtare, așa cum s-a întâmplat până acum.
În acest moment, Ludogorets se află pe locul doi în campionatul bulgar la egalitatea cu Litex Lovech (50 puncte), însă cu un meci mai puțin jucat.
Cosmin Moți este singurul jucător român care evoluează pentru Ludogorets
sursa foto: insideworldfootball.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER