Hagi despre Real – Barca din Cupa Spaniei: ‘Mai mult decât un meci’
Partida care a pus capăt hegemoniei Barcelonei și care i-a adus
lui Real Madrid Cupa Spaniei după 18 ani de secetă l-a impresionat
la maximum pe Gică Hagi, care consideră că „El Clasico” de miercuri
a fost „mai mult decât un meci”.
„Regele” fotbalului românesc a vorbit pentru ProSport despre cel
mai urmărit meci din istoria Spaniei. Barcelona – Real Madrid a
aruncat în aer audiențele TV: aproape 15 milioane de telespectatori
au urmărit duelul dintre cei doi granzi. Hagi consideră că Mourinho
a reușit în sfârșit să formeze o echipă: „S-a echilibrat mult
raportul de forțe. Real a devenit o echipă în adevăratul sens al
cuvântului, s-a schimbat mult de la acel 5-0 din turul
campionatului. Am văzut un meci între o mare echipă în devenire și
una care domină de câțiva ani fotbalul mondial”.
„Cu ce vor mai surprinde în Ligă?”
În opinia lui Hagi, partida a fost câștigată de madrileni datorită
abilității antrenorului, care i-a surprins pe catalani nefolosind
un atacant veritabil. „Mourinho a avut o echipă foarte mobilă
pentru că a început jocul fără atacant pe teren. Meciul a fost
decis de calitatea individuală a unor jucători, dar și Mourinho
merită laude. A fost un meci imens, mai mult de atât n-am văzut
niciodată”.
Întrebarea de pe buzele tuturor microbiștilor: oare ce se va
întâmpla în dubla manșă din Liga Campionilor. „Vor fi două partide
jucate la maximum. Mă aștept la ceva nou, sunt curios cu ce vor
surprinde cei doi antrenori. Cu siguranță vor fi două partide cel
puțin la fel de intense ca aceea din finala Cupei”.
Ramos
a scăpat cupa sub autocar!
Sergio Ramos „a comis-o” miercuri noaptea, când jucătorii lui Real
sărbătoreau cucerirea Cupei în centrul Madridului cu suporterii.
Fundașul a ridicat trofeul care cântărește 15 kilograme deasupra
capului pentru a-l prezenta fanilor, însă nu l-a putut ține prea
mult. Cupa i-a căzut direct în fața autocarului, care a trecut cu o
roată peste ea. Din fericire, trofeul (foto) nu a fost complet
distrus. „Mi-a căzut din mână pur și simplu, dar din fericire nu a
pățit mai nimic. Cupa este foarte bine”, a spus Sergio Ramos
ieri.
„Fotbalul de calitate
nu înseamnă doar posesia balonului”, Jose Mourinho, antrenor Real
Madrid
„Felicitări jucătorilor, suporterilor și mie”, Jose Mourinho,
antrenor Real Madrid
Mă bucur pentru Mourinho, Barcelona nu putea să câștige tot
Meritul îi aparține lui Cristiano Ronaldo, a făcut cel mai bun meci
din cariera sa
URMEAZĂ‚
DUELURILE DIN LIGA CAMPIONILOR
AVANTAJE
REAL MADRID
ªBarcelona nu este echipă cu un moral foarte bun: a fost egalată în
campionat, deși Real Madrid juca în zece
ªA pierdut Cupa Regelui în prelungiri și nu au mai avut reacție
după golul lui Cristiano Ronaldo
ªGuardiola a pierdut mereu în fața lui Mourinho duelurile
importante: portughezul l-a eliminat din Ligă anul trecut, iar acum
l-a învins în finala Cupei Spaniei
ªGuardiola nu a avut nicio reacție după golul lui CR7, deși
Barcelona mai avea timp să egaleze
AVANTAJE BARCELONA
ªRevine Puyol în primul „11”, iar Iniesta nu va fi suspendat de
UEFA
ªBarcelona vrea revanșa pentru înfrângerea din finala Cupei
ªMeciul retur, care poate fi decisiv, se joacă pe „Nou Camp”
ªDin zece partide disputate în acest sezon în Liga Campionilor,
Barcelona a pierdut doar una (1-2 la Arsenal)
Messi vs Ronaldo
120 Minute jucate 120
0 Goluri 1
3 Total șuturi 5
1 Șuturi pe poartă 3
13 Mingi pierdute 17
1 Mingi recuperate 4