Hagi, după înfrângerea cu Beșiktaș:** „Am făcut alegeri greșite! Trebuie să schimbăm totul”
Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, după
înfrângerea, cu scorul de 2-1, din derbiul cu Beșiktaș, că a făcut
unele alegeri greșite și că de acum jucătorii săi trebuie să obțină
victorii, informează cotidianul Star.
„De mâine (n.r. – de luni) trebuie să schimbăm totul. Am
avut și noi ocazii, dar din păcate nu am reușit să le concretizăm.
Beșiktaș a avut 2-3 ocazii și a profitat de ele. După intrarea lui
Mehmet Batdal în teren am încercat să jucăm mai ofensiv, iar astfel
au rămas spații în spate. În următoarele meciuri trebuie să facem
totul posibil. Consider că am făcut unele alegeri greșite. De acum
trebuie să învingem”, a spus Hagi.
Potrivit ajansspor.com, jucătorii formației Beșiktaș vor fi
recompensați cu prime de câte 20.000 de dolari pentru victoria de
duminică.
Președintele clubului Beșiktaș, Yildirim Demiroren, a atras
atenția asupra formei bune a tehnicianului rival Hagi, spunând că
românul ar putea cu ușurință să joace dacă ar intra în teren.
Formația Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a fost
învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de
echipa Beșiktaș, în derbiul etapei a XIV-a a campionatului
Turciei.