HALUCINANT** Și-a adormit colegii pentru că era înglodat în datorii! Cum a declanșat mafia pariurilor ultimul scandal din Italia

Italia este zguduită de un nou scandal de corupție! Zeci de
meciuri, arestări și o întreagă rețea pusă la cale de mafia
pariurilor sunt subiectul ziarelor din peninsula. Un nume enorm
pentru fotbalul italian, Bepe Signori a fost arestat! În plus,
„caracatița” ar fi încercat să ajungă până în Serie A! Gazzetta
dello sport notează că unul dintre meciurile țintă ar fi fost
Inter-Lecce, terminat 1-0 în martie 2011.

Culmea, totul a început dintr-o întâmplare! Un jucător al celor de
la Cremonese, Carlo Gervasoni a avut un accident de mașină
inexplicabil, imediat după meciul Cremonese – Paganese 2-0.
Jucătorul și-a făcut analizele și a descoperit în urină un fel de
somnifer: Lormetazepam.

Mai mulți jucători ai lui Cremonese s-au simțit rău, iar meciul a
devenit suspect pentru poliția locală, care a început o anchetă.
Primul suspect a fost portarul lui Marco PAOLONI.

Portarul a încercat să iasă din datoriile imense pe care le
avea intrand în rândurile mafiei pariurilor. Paoloni vrut să își
adoarmă colegii la meciul pentru care s-au pariat sume enorme, dar
și în aceste condiții a dat greș: Cremonese a câștigat deși șase
dintre jucători: Carlo Gervasoni, Redouanè Zerzouri, Mario
Tacchinardi, Riccardo Musetti și Andrea Zanchetta au acuzat stări
de somnolență și amețeli.

Portarul lui Cremenese devenise cunoscut în rândurile apropiaților
pentru faptul că ghicea rezultatele exacte ale anumitor partide.
Procurorii i-au înregistrat telefonul și au descoperit detalii
incredibile.

Mai mult de atât, Marco Paoloni s-a lăudat că poate aranja
meciul dintre Inter și Lecce din Serie A, pe care ulterior s-au
pariat sume enorme. Partida ar fi trebuit să se termine cu o
victorie la scor a Interului! Italienii scriu că anumite persoane,
anchetate în acest moment, ar fi pariat sume de peste 150 de mii de
euro pe această variantă. Meciul s-a terminat, însă, doar cu 1-0,
iar ulterior Paoloni a primit chiar și amenințări cu
moartea.

MECIURI
SUSPECTATE
, potrivit Gazzetta dello
sport

SERIE A
– INTER-LECCE 1-0 20 martie 2011

SERIE B
– LIVORNO-ASCOLI 1-1 25 februarie 2011
– ASCOLI-ATALANTA 1-1 12 martie 2011
– ATALANTA-PIACENZA 3-0 19 martie 2011
– PADOVA-ATALANTA 1-1 26 martie 2011
– SIENA-SASSUOLO 4-0 27 martie 2011

LEGA PRO
Girone A

– CREMONESE-SPEZIA 2-2 17 octombrie 2010
– MONZA-CREMONESE 2-2 21 noiembrie 2010
– CREMONESE-PAGANESE 2-0 14 noiembrie 2010
– SPAL-CREMONESE 1-1 16 ianuarie 2011
– ALESSANDRIA-RAVENNA 2-1 20 martie 2011
– REGGIANA-RAVENNA 3-0 10 martie 2011
– VERONA-RAVENNA 4-2 27 februarie 2011
– RAVENNA-SPEZIA 0-1 27 martie 2011

Girone B
– BENEVENTO-VIAREGGIO 2-2 13 februarie 2011
– BENEVENTO-COSENZA 3-1 28 februarie 2011
– TARANTO-BENEVENTO 3-1 13 martie 2011
– BENEVENTO-PISA 1-0 21 martie 2011

Giuseppe Signori a fost arestat, miercuri, de poliția italiană,
care a reținut alte 15 persoane în cadrul unei anchete privind
presupuse meciuri trucate

Printre persoanele arestate figurează foști jucători din Serie A,
jucători în activitate din Serie B și C, precum și conducători de
cluburi din divizii inferioare.

Ancheta este condusă de poliția din Cremona, în colaborare cu
unități din Roma, Napoli și Torino. Magistrații au emis șapte
mandate de arestare în timp ce alți nouă suspecți au fost
consemnați la domiciliu, acesta fiind și cazul lui Signori.

Angajați ai unor case de pariuri sunt de asemenea suspectați: în
total ancheta vizează circa 30 de persoane.

Suspecții arestați ar aparține, confom anchetatorilor, unei
organizații criminale sau ar fi jucat un rol important în
influențarea asupra rezultatelor meciurilor, în special oferind
sume de bani.

Investigațiile au început în urmă cu șase luni de la un meci al
echipei Cremona.

Signori, în vârstă de 43 de ani, a fost de trei ori cel mai bun
golgheter al Italiei în anii ’90, când juca la formația Lazio Roma,
alături de care a câștigat Cupa Italiei. El a mai jucat la Foggia,
sub conducerea lui Zdenek Zeman.

Sursa FOTO: sport.sky.it

Publicat: 01 06. 2011, 20:21
Actualizat: 01 06. 2011, 20:42