Liverpool se află într-o situație jenantă după șapte etape disputate în Premier League. Echipa antrenată de Roy Hodgson este pe locul 18 din 20, retrogradabil, postură în care nu s-a mai aflat de 46 de ani!
Înfrângerea de duminică, 1-2, acasă, cu Blackpool, a afundat-o pe Liverpool în subsolul clasamentului din Premier League. „Cormoranii” nu mai au în spatele lor decât două echipe, Wolverhampton și West Ham, iar dacă sezonul s-ar încheia acum, ar retrograda în liga a doua, lucru care nu s-a mai întâmplat din sezonul 1953-1954! În tot acest context, culmea, cel mai liniștit e antrenorul Roy Hodgson, care a șocat întreaga Anglie spunând că „Liverpool (n.r. – de cinci ori câștigătoare a Cupei Campionilor) nu e un club atât de mare încât să nu poată fi în lupta pentru evitarea retrogradării!”.
Pe lângă jocul fără orizont și lipsa rezultatelor, și istoria le dă frisoane fanilor lui Liverpool. Din 1992, atunci când s-a înființat Premier League, doar o singură dată s-a întâmplat ca echipele clasate pe ultimele trei locuri, în etapa a șaptea, să rămână în prima ligă. În celelalte 17 sezoane, cel puțin una din ele a retrogradat, de două ori chiar toate mergând în Championship.
Schalke, Stuttgart și Roma suferă și ele
Probleme pentru echipele mari sunt și în alte campionate importante din Europa. În Germania, ultimele două locuri, care duc direct în 2.Bundesliga, sunt ocupate, după șapte etape, de Schalke și VfB Stuttgart. Formația lui Deac a câștigat de șapte ori titlul de campioană și a terminat pe locul secund în sezonul precedent, iar cea a lui Marica are în palmares cinci titluri, ultimul cucerit în 2007.
Pe loc retrogradabil este și Roma, în Serie A. Echipa la care joacă Lobonț este penultima în clasament, după șase etape, în ciuda faptului că de-a lungul timpului a câștigat trei titluri, iar sezonul trecut a terminat pe doi.
I-a bătut și Northampton
Ca și cum dezastrul din campionat nu ar fi fost de ajuns, Liverpool a fost umilită și în Cupa Ligii Angliei, de Northampton, echipă din liga a patra! „Cormoranii” au pierdut cu 6-5, după loviturile de departajare, în turul patru al competiției. Doar în Europa League lucrurile merg bine, acolo unde Steaua „a pus umărul” la ridicarea moralului englezilor, pierzând cu 1-4 pe „Anfield”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER