Manuel Pellegrini părea extrem de convins să nu-i mai acorde nicio șansă lui Hart înainte de pauza competițională. După meciurile jucate de echipele naționale, antrenorul lui City este mai puțin sigur că îl va folosi pe Pantilimon și în această etapă din Premier League.
Întrebat de jurnaliștii englezi pe cine va folosi duminică în meciul cu Tottenham, Pellegrini a dat un răspuns evaziv. Tehnicianul „cetățenilor” a lăsat să înțeleagă că a fost impresionat de evoluția lui Hart în meciul amical cu Germania, dar încă nu este dispus să treacă peste numeroasele gafe ale acestuia.
„Nu știu cu cine voi juca în poartă, toată lumea va afla pe cine mizez duminică, atunci când voi anunța echipa de start. A fost foarte important pentru moralul lui Hart să joace contra Germaniei. A fost o confruntare puternică și un test pe măsură, iar eu cred că s-a descurcat foarte bine”, a declarat Pellegrini pentru SkySport.
Hart a jucat în amicalul cu Germania, în timp ce în meciul cu Chile a apărat Forster. Comparativ, Pantilimon nu a fost folosit deloc de Victor Pițurcă în meciurile de baraj cu Grecia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER