Hazard a agitat apele, Real s-a mișcat rapid. Suma pusă pe masă pentru starul belgian

Eden Hazard (26 de ani) a dat alarma la Madrid, după ce a refuzat oferta de prelungire a contractului cu Chelsea, iar unul dintre marile transferuri așteptate în curând începe să prindă contur.

La câteva zile după ce tatăl starului belgian a declarat că fiul său nu și-a prelungit contractul cu echipa lui Conte pentru că așteaptă o ofertă de la Real Madrid, englezii de la The Sun scriu că spaniolii au accelerat lucrurile și au stabilit care va fi prima ofertă pe care o vor face: 135 de milioane de euro.

Cum Hazard a declarat în mai multe rânduri că Zinedine Zidane este idolul copilăriei sale, presa internațională scrie că belgianul e gata să-și forțeze transferul încă din această iarnă. De altfel, Hazard, a cărui înțelegere cu Chelsea expiră în 2020, a fost lăsat pe bancă de Conte în meciul cu Stoke (5-0), primul după ce a refuzat prelungirea.

Propunerea făcută de Chelsea lui Hazard cuprinde un salariu de 17,5 milioane de euro, care l-ar transforma pe belgian în cel mai bine plătit jucător din Premier League.

Publicat: 01 01. 2018, 14:29
Actualizat: 01 01. 2018, 14:30