Campion cu Al Ain în sezonul trecut, când a dominat campionatul din Emiratele Arabe Unite într-o manieră categorică și a terminat sezonul cu un avans de 14 puncte față de locul doi, Cosmin Olăroiu caută acum al doilea titlu consecutiv, dar are acum parte de o opoziție mult mai puternică.
Rivalii din campionat își iau toate măsurile pentru o a doua parte a campionatului în care să recupereze diferența de puncte față de Al Ain, iar șeicii de la Al Ahli au reușit o mutare de marcă prin aducerea starului portughez Ricardo Quaresma.
„E greu să găsești jucători de o asemenea calitate în pauza de transferuri, dar am avut noroc că era liber de contract. A fost la Dubai, a văzut țara și i-a plăcut. Asta ne-a făcut misiunea mult mai ușoară„, a declarat unul dintre oficialii lui Al Ahli pentru The National, convins că acum formația sa o poate depăși pe Al Ain în clasament.
Trupa lui Oli are un avans de 8 puncte față de Al Ahli (locul 3) și de 7 față de ocupanta locului secund, Al Jazira.
Jurnaliștii arabi au acum convingerea că lupta la titlu se va încinge și amintesc că Olăroiu o vedea pe Al Jazira principala contracandidată.
Acesștia susțin că transferul lui Quaresma la Al Ahli i-ar putea împinge pe cei de la Al Ain să mute într-un mod similar pe piața transferurilor, pentru a putea ține pasul cu rivalel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER