Hoffenheim, un vis devenit realitate
Acum două sezoane, TSG Hoffenheim evolua în liga a III-a din Germania. Apoi, în numai doi ani, s-a transformat intr-unul dintre cele mai puternice cluburi din Bundesliga cu toate că reprezintă un sat care numără aproape 3.300 de locuitori. Succesul său fulminant este strâns legat de patronul gruparii, Dietmar Hopp, cofondatorul gigantului SAP, care a preluat formația pe vremea când era în a cincea divizie germană.
Apoi, următorul pas al noului boss a fost să atragă lângă el alți oameni potenți financiar reușindu-se astfel să se închege un lot care valorează cam 20 de milioane de euro. Politica clubului a fost clară: vrem tineri sau necunoscuți, nu avem nevoie de vedete. De altfel, majoritatea numelor membrilor lotului nu spun mare lucru iubitorilor fotbalului: Chinedu Obasi, Vedad Ibisevic, Sejad Salihovic sau Carlos Eduardo.
Doar antrenorul este cunoscut, Ralf Ragnick pe numele său, omul care i-a dus pe Hoffenheim până în fruntea clasamentului Bundesligii. La sfârșitul anului va fi inaugurat și noul stadion al grupării, la Sinsheim, o arenă ultramodernă care va putea găzdui 30.000 de spectatori.
Costul, nu chiar de colea, cam 50 de milioane de euro, dar deja oamenii de acolo se gândesc la titlu. Dacă ar câștiga ediția din acest sezon a Bundesligii, ar fi cea mai mare surpriză din istoria fotbalului din țara lui Goethe.
Â
articol de Octavian METONI