I-a dat bătăi de cap lui Mourinho!** Adevăratul motiv pentru care Higuain nu a jucat împotriva Barçei!

Gonzalo Higuain a fost marele absent al meciului de aseară.
Locul său a fost luat de Karim Benzema, care însă a jucat în nota
echipei, neaducând niciun plus. Ieri s-a speculat că atacantul are
probleme musculare, însă accidentarea pare mai gravă decât s-a
crezut inițial.

Higuain are hernie de disc și există posibilitatea să ajungă pe
masa de operație, lucru care i-ar da mari bătăi de cap lui
Mourinho. Argentinianul va fi astăzi suspus unor teste, pentru a
stabili gravitatea afecțiunii și, în funcție de rezultatele
medicale, se va lua decizia dacă va fi operat sau nu.

Dacă va ajunge la cuțit, conducătorii de pe Santiago Bernabeu ar
trebui să scoată niște milioane din buzunar. Realul n-a mai reușit
să aducă un atacant în vară, lucru care l-a făcut pe Mourinho să
spune atunci că „se roagă să nu se accidenteze Higuain sau
Benzema”.

Internaționalul argentinian este unul dintre cei mai buni
jucători ai lui Real Madrid. Până la „El Clasico”, Higuain jucase
în toate cele 12 partide din campionat, reușind să înscrie de șapte
ori. Prin comparația, înlocuitorul său de aseară, Karim Benzema, a
marcat un singur gol.

Publicat: 30 11. 2010, 12:41
Actualizat: 30 11. 2010, 12:45