I-a întors spatele lui Guardiola, dar s-a „sucit”!** Cum a fost convins Milito să rămână pe „Nou Camp”

Barcelona a fost foarte aproape să-l piardă în această iarnă pe
Gabi Milito. Nemulțumit de faptul că Guardiola nu-l bagă nici când
cei doi titulari din centrul defensivei (Puyol și Pique)
absentează, argentinianul părea decis să plece de pe „Nou
Camp”.

Stoperul a fost însă convins de Guardiola să rămână și a
confirmat că nu se va despărți de campioana Spaniei.

„Am vrut să am continuitate. Nu era momentul să părăsesc
clubul și să las echipa acum. Pep mi-a spus că mă consideră
important. Malaga, Zaragoza și Genoa m-au vrut, dar după câteva
zile de gândire am hotărât să rămân. Când cineva ajunge într-o
poziție privilegiată, cum sunt eu acum, e greu să plece. E greu să
mai găsesc această armonie și un grup ca acesta”
, a
declarat Gabi Milito.

Gabi Milito mai are contract cu Barcelona până în 2012.

Publicat: 17 01. 2011, 18:23
Actualizat: 17 01. 2011, 18:26