Ianis Hagi a dezvăluit în Marca de ce se simte „puțin spaniol”. Când se va putea compara cu tatăl său și ce spune despre presiunea numărului „10”
Numele lui Ianis Hagi a luat amploare după experiența reușită la Europeanul de tineret din 2019 și parcursul din acest sezon de Europa League, devenind unul dintre cei mai interesanți tineri jucători ai momentului.
Mijlocașul român a oferit un interviu în cotidianul spaniol Marca în care a discutat despre evoluțiile sale de la Rangers, dar și despre comparațiile cu tatăl său, fost jucător la Real Madrid și Barcelona. Întrebat dacă simte ceva spaniol pentru că tatăl său a îmbrăcat tricourile celor două cluburi legendare, Ianis a răspuns: „Mă simt puțin spaniol pentru că mergem în vacanțele de vară la Mallorca de 15 ani consecutivi, acolo unde tatăl meu și-a cumpărat o casă când juca la Barcelona”.
Pus în comparație tot timpul cu „Regele”, mijlocașul român consideră că această presiune îl ajută în a crește nivelul de joc și a performa. „Presiunea de a juca cu «10» mă face un jucător mai bun pentru a performa la cel mai înalt nivel. Încă de când eram copil, mă uitam mereu la «numerele 10», cele care făceau diferența. De la vârsta de 16 ani, am început să observ mult ce făcuseră Zidane și Johan Cruyff. Știu doar un lucru despre mine: vreau să câștig și să concurez cu cei mai buni. Când mă retrag, putem discuta comparații cu tatăl meu”, a mai completat Ianis.
Ianis Hagi, transfer iminent în vară
Viitorul lui Ianis Hagi este decis de clauza de cumpărare definitivă pe care Glasgow Rangers o poate activa în schimbul sumei de 5 milioane de euro.
Presa din Scoția tratează și astăzi subiectul mutării lui Ianis Hagi, la mai puțin de două luni până la terminul limită în care Rangers îl poate transfera definitiv pe mijlocașul român. Cum o întoarcere la Genk este foarte puțin probabilă, în contextul în care belgienii își doresc doar profitul, Lazio stă la pândă în eventualitatea în care scoțienii nu găsesc resursele financiare pentru a-i face pe plac antrenorului Steven Gerrard.
Jurnaliștii de la The Scottish Sun prezintă situația la limită a lui Ianis Hagi, aflat în mijlocul unei afaceri în trei, influențată major și de pandemia de coronavirus, una care va reduce investițiile impresionante în transferuri: „Hagi este decis sa rămână pe Ibrox, iar antrenorul Steven Gerrard speră la rândul său să ajungă la un transfer definitiv. Însa, directorul de fotbal al lui Rangers, Ross Wilson, recunoaște că actuala criză a coronavirusului a dus la o anumită incertitudine pe piața transferurilor în aceasta vară. Asta ar putea avea un impact în privința deciziei de a-l transfera definitiv pe Hagi”, scrie publicația citata.
O veste bună pentru Ianis ar putea fi interesul tot mai intensificat în ultimul timp din partea lui Lazio, care așteaptă pregătită pasul înapoi făcut de „protestanți”: „Lazio este în alertă, în cazul în care Rangers alege să nu apese trăgaciul. Echipa din Serie A dorește un nou playmaker și a avut în vedere atragerea campionului mondial Mario Goetze de la Borussia Dortmund. Se pare, însă, că directorul sportiv al lui Lazio, Igli Tare, preferă un transfer al lui Hagi, jucător în vârstă de 21 ani. Rangers rămâne în pole position pentru semnătura acestuia, după ce românul a devenit un favorit al fanilor de pe Ibrox„, este descrisă situația posibilei mutări de către cei de la The Scottish Sun.