Ianis Hagi și povestea unei victorii puțin așteptate: „La început, nu mi-a plăcut deloc!” Marius Șumudică, despre cum fiul își va ajunge din urmă tatăl
Ianis Hagi încă își caută echipa unde să devină cu adevărat un reper. Până atunci, mijlocașul lui Rangers se poate mândri cu faptul că este un subiect la modă în fotbalul românesc. Marius Șumudică îi ia apărarea lui Hagi Jr, după ce acesta a fost aspru criticat de Florin Răducioiu.
Marius Șumudică este cunoscut ca un antrenor cu lipici la jucătorii talentați. Denis Alibec sau Constantin Budescu sunt două exemple clasice în acest sens.
Și Ianis Hagi are locul lui de frunte în lista cu jucătorii preferați ai fostului idol din Giulești. Fostul campion al României a dezvăluit, totuși, că nu l-a plăcut deloc pe fiul „Regelui” la prima întâlnire directă:
„Nu mi-a plăcut deloc Ianis Hagi!”
„Ianis Hagi, eu am mai spus, l-am întâlnit ca adversar când eram la Astra. La început, nu mi-a plăcut deloc. Pus sub presiune, ceda foarte ușor”, a dezvăluit Șumudică la Digi Sport.
Marius Șumudică ajunge, inevitabil, la comparația cu Gheorghe Hagi, deși recunoaște, într-un final, că Ianis ar trebui scăpat de povara numelui pe care îl poartă:
„Ianis e mai elegant decât Gică Hagi. Ianis, în anumite momente… e un jucător special, îți scoate ceva din nimic. Are ambele picioare, nu e în criză de spațiu, de timp. Nu știu câți jucători sunt în Europa care să bată cu ambele picioare.. Dar e adevărat că nu are răutate, agresivitate!”, spune antrenorul de 49 de ani.
Cum îi va călca pe urme Ianis lui Gică Hagi
Tehnicianul lui Gaziantep crede că Scoția îl va ajuta enorm pe Hagi cel mic, astfel încât acesta să își poată ajunge din urmă tatăl celebru.
Agresivitatea și viteză pe distanță scurtă au fost atuurile lui Gheorghe Hagi, pe care Ianis le poate debândi sub comanda lui Steven Gerrard, este convins omul care l-a reinventat și pe Alex Maxim, un alt jucător talentat, dar capricios.
„Rangers este o echipă unde va câștiga agresivitate. Eu am văzut meciuri din Italia, unde te lasă să primești mingea la 30 de metri de poartă. Ei, în Scoția nu cred că te lasă să primești mingea.
Eu am încredere în Ianis, cred că va crește. Nu pot să spun acum că va juca la Lazio, dar trebuie să i se dea încredere, să fie la echipa națională. Nu trebuie să ducă povara numelui Hagi.
Eu, pe Ianis nu l-aș duce niciodată în bandă. Eu l-aș folosi pe Ianis ca număr 10, l-aș folosi în spatele atacantului. Îi trebuie mingea”, a subliniat Șumudică.
Florin Răducioiu l-a criticat dur pe Ianis Hagi în presa din Italia. Fostul mare atacant al naționalei și prieten al lui Gheorghe Hagi a declarat că Ianis Hagi este inconstant și nu ar fi pregătit pentru o experiență în Serie A, la Lazio.
Ilie Dumitrescu, un alt fan loial lui Ianis Hagi, crede că fiul lui Gică Hagi ar fi ajuns chiar la Real Madrid sau Barcelona, dacă ar fi avut două dintre calitățile tatălui său:
„La ultima pasă este ca tatăl său, iar dacă avea plecarea de pe loc a lui Gică acum era la Real Madrid sau la FC Barcelona”, a subliniat „Mister”.