Iarmolenko și-a prelungit contractul cu Dinamo Kiev! Vârful intra în ultimele șase luni de contract, iar marile cluburi ale Europei ar fi vrut să-l aducă gratis

Fotbalistul echipei Dinamo Kiev, Andrei Iarmolenko, și-a prelungit contractul cu gruparea ucraineană, noul acord fiind valabil până în octombrie 2020, informează uefa.com. O decizie importantă pentru clubul din Kiev, în condițiile în care Iarmolenko ar fi intrat din iarnă în ultime șase luni de contract și ar fi putut semna cu orice alt club.

Am câștigat toate trofeele interne cu această echipă. Dinamo este familia mea și mă bucur că rămân aici„, a declarat Iarmolenko.

Chelsea și Barcelona îl urmăresc

Andrei Iarmolenko, fotbalist  pentru care Everton oferise în aceastră vară 20 de milioane de euro, recunoaște că se gândește la un transfer într-un campionat puternic. „Aș vrea să văd cum este în unul dintre campionatele importante. Vom găsi o soluție în cazul în care va veni o ofertă bună, dar vreau ca Dinamo să primească o sumă rezonabilă pentru mine dacă ar fi să plec„, a precizat jucătorul.

Presa internațională a scris în ultimele luni că Barcelona și Chelsea sunt două dintre cluburile importante interesate de vârful ucrainean. Acestea ar fi vrut să profite de faptul că jucătorul ucrainean intra în ultimeșe șase luni de contract.

Iarmolenko, în vârstă de 25 de ani, este legitimat la Dinamo Kiev din 2007. El a câștigat cu această echipă de două ori campionatul Ucrainei, de două ori Cupa și de trei ori Supercupa Ucrainei.

Publicat: 16 10. 2015, 13:08
Actualizat: 16 10. 2015, 13:09