IBarçadabra**

Barcelona a pregătit minuțios marea ei replică la transferurile reușite în această vară de Real Madrid.

Joi noapte, președintele Juan Laporta s-a întâlnit cu omologul său de la Inter, Massimo Moratti, aceștia punând la cale transferul internaționalului suedez Zlatan Ibrahimovic pe “Nou Camp”. Spaniolii au oferit 40 de milioane de euro, pe vârful Samuel Eto’o, aflat înaintea ultimului an de contract cu Barca, plus împrumutul lui Hleb, pentru un sezon. „Tratativele sunt foarte avansate”, a confirmat ieri Moratti.

Pentru a semna contractul cu Barcelona, Ibrahimovic va trebui să accepte un salariu inferior celui pe care-l are la Inter, adică 12 milioane de euro. Catalanii nu sunt dispuși să-i ofere mai mult de zece milioane.

Laporta l-a vizitat pe Lucescu la spital

FC Barcelona mai dorește un fundaș central puternic, iar alegerea catalanilor s-a îndreptat spre Cigrinski, jucătorul lui Șahtior. Pentru a urgenta transferul, Laporta s-a deplasat personal în Ucraina. El a mers mai întâi la spitalul unde este internat tehnicianul român Mircea Lucescu, pentru a ști dacă Șahtior este dispusă să îl vândă pe Cigrinski. Totul s-a terminat negativ pentru Barca, deoarece președintele ucrainenilor, Rinat Ahmetov, l-a declarat pe fundaș incedibil.

"Ibrahimovic vrea să câștige Liga Campionilor și cu Inter nu se poate. Barcelona va fi vârful carierei sale"

Tsiki Begiristain, director FC Barcelona
 

Publicat: 17 07. 2009, 10:14
Actualizat: 18 07. 2009, 10:17