Ibra, la un pas să fie ucis. Un criminal a făcut totul public: „Am luat arma de acasă! Știam că va fi nebunie în presă dacă moare”
Zlatan Ibrahimovic a fost la un pas de moarte în 2009, pe când evolua la Barcelona, dacă este să ne ghidăm după spusele unui criminal condamnat pe viață. Acesta a vrut să îl împuște pe fotbalist, dar soarta a fost de partea suedezului.
Fără îndoială unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume, Ibra încântă la PSG cu fiecare apariție. Dar istoria putea fi diferită, Peter Mangs, un criminal suedez care este în acest moment condamnat pe viață, dezvăluind în cartea sa tocmai apărută că a vrut să îl împuște pe fostul star de pe Camp Nou.
Nu a fost vorba de nimic legat de fotbal, cum mulți poate se așteptau, ci de faptul că Ibra își parcase Ferarriul neregulamentar. Această atitudine a unui compatriot l-a scos din minți se pare pe Mangs, care s-a dus glonț acasă să își ia arma pentru a-l împușca pe cel pe care îl acuză de un comportament tipic balcanic (făcând referire la originile lui Zlatan).
Din fericire, Ibra nu a poposit mai mult timp în locația respectivă, când psihopatul s-a întors mașina nemaifiind pe acel loc de parcare.
„Nu aveam arma la mine, dar mă vedeam deja împușcându-l. M-am grăbit spre casă pentru a lua o armă și știam că trebuie să mă întorc repede. Știam că va fi o nebunie în presă dacă o persoană de acest gen ar fi fost împușcată„, a dezvăluit Mangs în cartea sa.
Peter Mangs a fost găsit vinovat pentru comiterea a două crime și pentru alte 8 tentative de omor, în perioada 2009-2010 și a fost condamnat la închisoare pe viață.