Ibra, RĂ‚ZBUNĂ‚TORUL!

Ibrahimovic e omul de care se leagă speranțele Milanului pentru
un nou titlu. Duminică, atacantul și-a învins fosta echipă, Inter,
și a decis al 274-lea „Derby della Madonina”, după ce a transformat
penalty-ul pe care tot el l-a obținut.
În vară, după un sezon dezastruos la Barcelona, Ibrahimovic a
aterizat la Milano. Nu la fosta sa echipă, Inter, ci chiar la marea
rivală, Milan. O obișnuință pentru el să aleagă destinații de acest
gen. În 2006, după două sezoane la Juventus, a ales-o pe Inter.
Dacă până acum nu a reușit niciodată să marcheze în fața fostelor
sale echipe, în actualul sezon „le arde” de câte ori are
ocazia.

Ajax și
Juventus, primele lovite

Pe 28 septembrie, la Amsterdam, suedezul înscria pentru prima dată
în fața unei echipe la care a evoluat, într-un 1-1 cu Ajax. Pe 30
octombrie, Milan pierdea acasă derby-ul cu Juventus, 1-2, dar
singura reușită a „diavolilor” îi aparținea lui Ibra. Iar duminică
nu a iertat-o nici pe Inter. Pe „Meazza” a fost dușmanul numărul 1
al celor 80.000 de fani interiști, dar a avut nevoie de doar cinci
minute pentru a-și desăvârși răzbunarea. A scos penalty-ul pe care
tot el l-a transformat și a produs prima înfrângere a lui Inter pe
teren propriu după doi ani și jumătate.

Publicat: 16 11. 2010, 01:17
Actualizat: 16 11. 2010, 01:20