Zlatan Ibrahimovic a șocat în momentul în care a decis să plece de la AC Milan la PSG. Transferul în capitala Franței a fost o adevărată lovitură atât din punct de vedere fotbalistic, dar mai ales al marketingului.
Suedezul a crescut veniturile din merchandising ale clubului, dar a crescut și vizibilitatea în media a echipei patronată de șeicii din Qatar. Astfel, în urma unei monitorizări realizate de Sport Kantar, expunerea echipei lui Carlo Ancelottti rivalizează cu atenția de care au beneficiat Jocurile Olimpice de la Londra!
45.500 de articole apărute în presa din Franța au vorbit despre PSG, iar despre JO s-au scris 50.000 de subiecte! Dintre cele 45.500, 13.000 s-au referit exclusiv la Ibrahimovic, adică o medie de 175 pe zi! Un număr copleșitor, așa cum este și cererea de interviuri pentru suedez: peste 1000, inclusiv de la CNN. Și veniturile clubului au crescut semnificativ în ultimele săptămâni: 94% este creșterea din merchandising, iar vânzarea de abonamente cu 27%.
Datorită lui Zlatan Ligue 1 este acum pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER