Ibrahimovic, după accidentarea cu Anderlecht: „Eu decid când este timpul să mă retrag!”

Zlatan Ibrahimovic este convins că va reveni și mai puternic după accidentarea suferită în meciul cu Anderlecht din Europa League. Ajuns la 35 de ani, starul suedez a postat un mesaj pe contul său de Instagram și a precizat că varianta retragerii din activitate nu este una plauzibilă în acest moment.

„În primul rând, vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat, dar și pentru iubirea de care ați dat dovadă față de mine. N-am nicio veste deocamdată, m-am accidentat, așa că voi lipsi o perioadă de pe gazon. Voi trece prin asta, așa cum am mai trecut și prin altele, și mă voi întoarce și mai puternic. Până acum am jucat într-un picior, așa că nu ar trebui să fie niciun fel de problemă. Un lucru e sigur, eu decid când este timpul să mă retrag, nimeni altcineva. Ne vedem în curând!”, a fost mesajul lui Ibrahimovic.

Atacantul lui Manchester United s-a accidentat în meciul retur al sferturilor de finală Europa League, confruntarea cu Anderlecht. În urma unui duel aerian, Ibrahimovic a călcat greșit când a pus piciorul drept în teren și a suferit o accidentare la genunchi.

 

Publicat: 24 04. 2017, 14:32
Actualizat: 24 04. 2017, 14:33